Pe data de 9 și 23 noiembrie a avut loc „Ziua Porților Deschise” la școală și grădiniță, eveniment coordonat de Clubul Părinților și elevii școlii. Acest eveniment ne-a dat ocazia să cunoaștem părinți iubitori și elevi cu multe aspirații, asupra cărora ne-am aplecat cu mult interes.
Cei ce ne-au trecut pragul au avut ocazia să viziteze sălile de clasă, sala multimedia, laboratoarele, biblioteca, cafeteria, sala de mese, sala de sport și cabinetul de muzică. Prezentarea școlii a fost realizată din perspectiva părinților și copiilor ce sunt implicați în procesul educațional dezvoltat de Școala Varlaam. Programul nostru de studiu se axează pe învățarea personalizată, ce dezvoltă atât dimensiunea cognitivă, cât și pe cea emoțională, dar și spirituală a fiecărui elev și valorifică competențele necesare în contextul societății actuale.
Tot în cadrul acestui eveniment au avut loc trei prezentări pentru (școala primară, gimnazială și liceu) reprezentative pentru fiecare nivel de studiu în parte, menite să faciliteze legătura dintre dumneavoastră și școală și să vă răspundă la fiecare întrebare și curiozitate. Ne-am bucurat să vă cunoaștem, să vă aflăm așteptările și să ne imaginăm cum am putea să le împlinim. Dacă ești părinte de copil pentru grădiniță sau școala primară îți reamintim că interviurile sunt stabilite pentru perioada (13 ianuarie- 10 februarie), dacă ești părinte de copil pentru gimnaziu interviurile sunt programate în perioada (27 ianuarie- 10 februarie). Iar dacă ești viitor licean află că poți alege între profilul Filologie și Media (specializarea filologie) și cel de Științe și Antreprenoriat (specializarea științe ale naturii). Oferta educațională pentru acest nivel de studiu propune:
– Experiențe de învățare personalizate, prin definirea individualizată a obiectivelor educaționale și prin participarea la activități practice de tip internship și implicarea în proiecte ale comunității;
– Alegerea unui profesor mentor care coordonează parcursul de învățare personalizat și care urmărește, alături de tânărul implicat, familie și profesori, desfășurarea tuturor activităților necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite
– Infrastructura informatică pentru o învățare modernă și eficientă prin utilizarea Chromebook-urile de fiecare elev și profesor. Toate suporturile de lecție, temele și proiectele sunt gestionate cu ajutorul platformei Google Classroom.