Așa cum am promis vă dezvăluim numele viitorului diriginte al clasei a IX-a Filologie și Media din cadrul Liceului Varlaam. Este vorba despre Emil Munteanu, profesor de limba și literatura română, coordonator al proiectului cultural și al revistei ALECART.
Publicația a obținut în fiecare an de la înființare (2008) Titlul de Laureat la faza națională a Concursului de Reviste Școlare și este parteneră a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), a Festivalului Internațional „Poezia e la Bistrița”, a Festivalului Internațional „Poets in Transylvania”- Sibiu. În 2015, Alecart a primit Premiul „Oamenii Timpului” pentru Literatură, premiu pe care l-au mai obținut, printre alții, Emil Brumaru și Mircea Cărtărescu. Din septembrie 2020 coordonează Clubul de lectură „Alecart la Varlaam”, unde, la întâlnirile bilunare, discută cu elevii de liceu despre literatura contemporană și despre filmul de artă, organizează ateliere de scriere creativă cu diverși invitați, amintindu-le că „fiecare dintre ei a ales jocul care contează cu adevărat. În care nu există învingători sau învinși, ci fericiți sau nefericiți (…)”- https://alecart.ro/scrisoare-catre-elevele-de-la-filologie/.
Elevii clasei de filologie vor deveni cititori și spectatori pasionați, vor avea capacitatea de a-și susține opiniile în public, se vor familiariza cu literatura și arta contemporană prin întâlniri cu scriitori, artiști, personalități în diverse domenii. Emil Munteanu crede că „literatura nu se poate preda. De ea te apropii, o tatonezi, înveți să te bucuri de provocările ei, căutând, testând, adaptându-te la elevii pe care îi ai. Poți descompune un text, îl poți <analiza> cu condiția ca totul să rămână un joc în care cei cărora le vorbești au dreptul la replică, se împotmolesc, se revoltă, dar, în cele din urmă, înțeleg că miza e dincolo de notă. Miza e legată chiar de ei. Pentru că literatura despre asta vorbește: despre cine și ce suntem.”Revista „Tribuna învățământului” i-a desemnat pe Emil și Nicoleta Munteanu „eroii numărului” din februarie 2020: „Cum antidotul la sistem vine mereu de la oameni ai școlii excepționali, vi-i propun în ipostaza de eroi ai mei pentru acest număr pe profesorii de literatură Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu”- Ioana Nicolaie, https://tribunainvatamantului.ro/sabloanele-si…/.