Dragi părinți,
Dăm startul înscrierilor pentru Concursul Varlaam – Bucuria cunoașterii! Acesta se adresează tuturor elevilor din clasa a IV-a și părinților acestora, celor care își doresc să facă echipă și să petreacă ziua de sâmbătă împreună, dar altfel.
Concursul este alcătuit din două probe:
- proba individuală (copil): un test scris cu noțiuni de comunicare și dezvoltare personală, matematică, limba română, limba engleză, istorie, geografie și religie, pentru nivelul clasei a IV-a, ce va fi rezolvat de elev;
- proba practică (copil și părinte): întreaga echipă va realiza un obiect pe baza unui brief, cu ajutorul unor materiale date.
Înscrierea echipei în concurs se realizează prin completarea formularului: http://bit.ly/inscrieri_concurs_Varlaam
Scopul celor două probe este de a pune în valoare creativitatea colaborativă a familiei și inteligența cognitivă multidisciplinară, dobândită de copil. În același timp, se urmărește dezvoltarea celorlalte dimensiuni, ce stau la baza formării complete a competențelor pentru viață: inteligența emoțională și spirituală.
IQ – Inteligența Academică/Cognitivă prin testarea cunoștințele de comunicare și dezvoltare personală, matematică, limba română, limba engleză, istorie, geografie și religie, la nivelul clasei a IV-a;
EQ – Inteligența Emoțională prin cunoașterea de sine, recunoașterea și gestionarea emoțiilor într-o situație de concurs, capacitatea de a relaționa cu ceilalți membri ai echipei, dar și cu celelalte echipe;
SQ – Inteligența Spirituală prin cultivarea și bucuria împlinirii virtuților într-un context competitiv, orientarea și înțelegerea sensurilor ascunse, rezolvarea problemelor concrete utilizând și resurse spirituale.
Concursul Varlaam – Bucuria cunoașterii se bazează pe cooperarea părinte-copil și îi implică direct pe părinți în probele de concurs. Este o experiență unică și memorabilă pentru că:
-Părinții își amintesc despre cum e să mergi la un concurs școlar și îi înțeleg mai bine pe cei mici;
-Copiii se antrenează, învață mai multe despre sine, despre gestionarea emoțiilor și sunt mai încrezători;
-Copiii au parte de un mediu plăcut și relaxant pentru a se familiariza cu astfel de situații, pregătindu-se pentru viitoarele concursuri școlare;
-Concursul oferă contextul potrivit pentru a exersa cunoștințele și abilitățile dobândite, din perspectiva tuturor dimensiunilor solicitate pentru reușita în viață;
-Este o ocazie foarte bună pentru a petrece timp de calitate în familie;
-Bucuria cunoașterii se descoperă în familie – copilul învață pentru că îi place să învețe;
-Se leagă noi prietenii și petrecem timp împreună.
Vă așteptăm la Concursul Varlaam – Bucuria cunoașterii, singurul concurs școlar pentru părinți și copii!
Mențiuni:
-La concurs se pot înscrie doar părinții al căror copil este elev în clasa a IV-a, în anul școlar 2019 – 2020, indiferent de școala de proveniență.
-Participarea la concurs este gratuită.
-Concursul va avea loc sâmbătă, 29 februarie, în intervalul 9:00 – 13:00.
-Festivitatea de premiere se va desfășura duminică, 1 martie, de la ora 12:30.
-Primii 25 % dintre participanți vor primi „O zi la Hamak” Iași.
-Premiul cel mare constă în câștigarea unei trotinete.