Noutăți

Înapoi la toate articolele

Sfaturi pentru interviul la Liceul Varlaam

 

Alex și Katarina au filmat deja un videoclip în care au povestit despre experiențele lor la interviuri. Îl găsiți atașat și în acest articol. Mai jos, am extras ideile principale.

Înainte de interviu

1. Asigurați-vă că suportul electronic este atractiv din punct de vedere vizual. Dacă alegeți să faceți un PowerPoint este important ca slide-urile să nu fie prea încărcate și ușor de urmărit.

2. Prezentați proiectul familiei sau unui prieten înainte de interviu. În timpul prezentării, asigurați-vă că nu citiți de pe slide-uri, iar dacă o faceți, înseamnă că slide-urile sunt prea încărcate. Rugați publicul să vă pună întrebări și să vă dea feedback. Totodată, îl puteți întreba ce a înțeles, pentru a fi siguri că ați transmis informația clar și concis.

4. Dacă vi se pare greu să vorbiți liber sau că pierdeți firul discursului, vă puteți nota niște idei principale pe un cartonaș peste care să vă uitați în timpul interviului.

3. Citiți din nou criteriile pe care le-ați primit pe mail, țineți cont de toate oportunitățile pe care le oferă școala, alegeți o ținută office și sunteți pregătiți pentru interviu!

În timpul interviului

Fiți sinceri, curioși și veseli. Încercați să oferiți răspunsuri cât mai complexe și să fiți deschiși la provocări. Ne vedem la capătul tunelului!

 

Articol realizat de Atanasia Pântea Moglan

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Admitere la Liceul Varlaam

Dragi părinți și dragi viitori liceeni,
Provocările acestei perioade ne-au făcut să ne adaptăm, să găsim soluții creative și să mergem înainte. Liceul Varlaam a mizat pe o componentă digitală coerentă de la bun început și acest lucru ne-a permis să ne adaptăm imediat la școala online. Am reușit să facem de la începutul crizei toate orele online și să ne atingem obiectivele, mai ales datorită pregătirii pedagogice și tehnologice a profesorilor noștri și a instrumentele folosite (Chromebook-uri, Google Suite for Education, Classroom, Meet), care s-au dovedit foarte eficiente.
Ținând cont că Evaluarea Națională a rămas cu date neschimbate, putem și noi să respectăm calendarul anunțat inițial.
Calendar admitere:
18 mai-12 iunie 2020: interviuri Liceul Varlaam (punctaj comunicat în ziua următoare interviului)
15 iunie 2020: Evaluarea Națională la Limba şi literatura română
17 iunie 2020: Evaluarea Națională la Matematică
22 iunie 2020:(până la ora 12:00): Afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională
22 iunie: Anunțarea rezultatelor provizorii ale Admiterii la Liceul Varlaam (înainte de contestații)
22 iunie 2020: (intervalul orar 14:00 – 20:00): Înregistrarea contestațiilor la Evaluarea Națională
27 iunie 2020: Afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională
27 iunie 2020: Anunțarea rezultatelor finale ale Admiterii la Liceul Varlaam.
29 iunie 2020: (interval 11-17): Semnarea contractelor de către familiile elevilor declarați admiși la Liceul Varlaam
iulie-august – Team Building (într-un interval fixat în funcție de reglementările oficiale de siguranță).
Interviurile se vor desfășura la școală (cu respectarea tuturor reglementărilor de siguranță) sau online, dacă cineva nu va dori să participe la un interviu față în față. În ambele cazuri, pentru a limita contactul fizic, prezentarea pasiunii va fi trimisă pe mail cu o zi înainte de interviu. Vom trimite curând un tabel cu diferite zile și ore posibile pentru interviu și veți putea alege un interval.
Elevii înscriși și familiile lor care nu au reușit să viziteze școală din cauza crizei, pot să o facă  după 18 mai, vom fixa niște date pentru aceste vizite și vom găsi soluții pentru a putea asigura exigențele legate de siguranță.
Vom trece cu bine peste această perioadă. Vom aprecia cu atât mai mult, atunci când revenim la normal, apropierea celor dragi și lucrurile simple: plimbările în aer liber, excursiile, școala, colegii, prietenii.
Mult succes în pregătirea prezentărilor pentru interviu și a materiei pentru Evaluarea Națională!

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Start înscrieri la Liceul Varlaam

Au început înscrierile pentru admiterea la Liceul Varlaam, în anul școlar 2020 – 2021.

Zilele acestea ne-ar fi plăcut să vă cunoaștem și să vă prezentăm liceul, însă deoarece situația actuală nu ne permite interacțiunea directă, vă invităm la o călătorie în mediul online.

Liceul funcționează integral pe platforma digitală: elevii noștri și-au luat acasă chromebook-urile, iar orele se desfășoară pe Google Classroom, o platformă de interacțiune și colaborare, care permite atât elevilor, cât și profesorilor și părinților să inițieze conversații și să adreseze întrebări la care pot primi răspuns în timp real. Ne bucurăm zilnic de prezența tuturor elevilor la toate orele! Abia așteptăm să ne revedem și să continuăm lucrurile extraordinare dezvoltate împreună.

Vă invităm să aflați mai multe despre Liceul Varlaam vizionând seria de video-uri de mai jos.

 

Liceul Varlaam propune învățarea pe baza dezvoltării a trei dimensiuni, punând accent atât pe latura cognitivă, cât și pe cea emoțională și spirituală. Oferă suportul tehnologic pentru o învățare eficientă și modernă și susține un parcurs educațional personalizat, prin programul de mentorat, prin aprofundarea materiilor în funcție de interesele elevului și prin opționale modulare axate pe dobândirea de competențe specifice domeniului de studiu ales.

 

Click aici (https://www.scoalavarlaam.ro/admitere-la-liceu) pentru formularul de înscriere online!

 

Viitorii liceeni pot alege între profilul Filologie și Media (specializarea filologie) și cel de Științe și Antreprenoriat (specializarea științe ale naturii). Programul educațional pentru acest nivel de studiu propune:

– Experiențe de învățare personalizate, prin definirea individualizată a obiectivelor educaționale, prin participarea la activități practice de tip internship și prin implicarea în proiecte ale comunității; se urmărește dezvoltarea atât a dimensiunii cognitive (IQ), cât și a celei emoționale (EQ) și spirituale (SQ), astfel încât elevii să-și descopere și să-și cultive măreția;

– Alegerea unui profesor mentor care coordonează parcursul de învățare personalizat și care urmărește, alături de licean, familie și profesori, desfășurarea tuturor activităților necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite;

– Infrastructura informatică pentru o învățare modernă și eficientă prin utilizarea Chromebook-urile de fiecare elev și profesor. Toate suporturile de lecție, temele și proiectele sunt gestionate cu ajutorul platformei Google Classroom;

– Construirea unei comunități de învățare pentru formarea copiilor într-un mediu în care se simt ocrotiți, înconjurați de atenție și afecțiune și în care sunt încurajați să descopere bucuria cunoașterii.

 

Ne găsești și pe pagina de Facebook (www.facebook.com/ScoalaVarlaamMitropolitul ) sau pe Instagram (Liceul_Varlaam_Mitropolitul)

Dacă ai întrebări sau dorești mai multe detalii ne poți suna de luni până vineri în intervalul 08:00 –16:30) la numerele de telefon: 0721 982 573 și 0739 676 406 sau ne poți scrie la adresa de e-mail vreau@liceulvarlaam.ro.

 

Școala „Varlaam Mitropolitul” se află sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei și a fost înființată în 2010. În prezent, peste 400 de copii învață în această instituție.

 

 

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Înscrieri la Școala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul”

Ești părinte în căutarea unei școli gimnaziale potrivite pentru copilul tău?

Dacă răspunsul este afirmativ, în rândurile următoare îți vom prezenta pe larg informații despre „Școala Varlaam Mitropolitul”, astfel încât să îți ușurăm alegerea. În plus, te invităm să ne vizitezi sau să participi la evenimentele organizate de noi!

La „Școala Varlaam Mitropolitul” credem cu tărie într-o educație personalizată, care dezvoltă  copiilor atât dimensiunea cognitivă (IQ), cât și pe cea emoțională (EQ), având mereu în centru dimensiunea spirituală (SQ), esențială în împlinirea vieții noastre. Îi inspirăm constant pe elevi să-și descopere și să-și cultive talentele, sa aibă încredere în ei și să nu se teamă de greșeală.

An de an, dezvoltam relația Școală – Familie – Biserică, deoarece credem că învățarea se întâmplă, nu doar la clasă, ci în întreaga comunitate/în toate aspectele esențiale ale vieții. Pentru aceasta, misiunea noastră constă în conturarea unui mediu sigur, în care atât copiii, cât și familiile și profesorii sunt încurajați să observe și să cultive legăturile profunde cu sine, cu ceilalți și cu Dumnezeu

Pentru clasele V-VIII, avem ca obiectiv rafinarea caracterului și comportamentelor de viață ale elevilor. De asemenea, punem accentul pe înrădăcinarea unei educații ancorată în realitatea acestui secol. Urmărind totodată să dezvoltăm la elevi șapte competențe cheie – gândire critică și soluționarea problemelor, colaborare și leadership, curiozitate și imaginație, agilitate și adaptabilitate, inițiativă și antreprenoriat, comunicare și abilități de public speaking, accesarea și analiza informațiilor.

La Școala „Varlaam Mitropolitul”, tehnologia îmbrățișează tradiția:

*Utilizam catalogul virtual Adservio, astfel încât părinții sunt în permanență informați despre activitatea pe care copilul o desfășoară la clasă;

*Dezvoltăm în mod constant laboratoarele de informatică și de științe (biologie, fizica si chimie), biblioteca, sala Multimedia, și cafeteria, asigurând un standard de înaltă calitate a întregului proces;

*Asiguram un nivel avansat de tehnologie prin calculatoare noi și moderne de la Clubul de Informatica, tablă interactivă, video-proiector etc. Toate acestea devenind instrumente de lucru în procesul de predare-învățare-evaluare.

*Oferim copiilor o educație centrată pe nevoile și interesele lor;

*Avem profesori titulari cu experiență, dar și profesori tineri care se alătură echipei noastre aducând cu ei suflul nou de care educația copiilor are atât de mare nevoie;

Noi ți-am prezentat câteva motive pentru care ne poți alege, pe restul te lăsăm să le descoperi chiar tu!

Dacă ți-am stârnit interesul completează formularul de înscriere de pe website nostru, la secțiunea <Ofertă educațională<Gimnaziu.

Pașii de urmat pentru înscrierea la Școala Gimnazială sunt:

  1. Completarea formularului de înscriere online

-www.scoalavarlaam.ro/admitere-la-gimnaziu

  1. Test la limba română, matematică și limba engleză

(Testarea se va desfășura pe 25 martie 2020)

  1. Interviu cu Familia

(Pentru cei care au trecut etapa 1 și au obținut minim 90 de puncte la testare, interviurile vor fi programate după data de 6 aprilie 2020)

 

Telefon secretariat:

+40 721 982 573

+40 739 676 406

Înscrieri la:

vreau@scoalavarlaam.ro

Ne găsești și pe Facebook:

www.facebook.com/ScoalaVarlaamMitropolitul

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Concursul Varlaam Bucuria Cunoașterii, 29 februarie, REZULTATE

Nr.crt. Nume și prenume Punctaj probă scrisă Punctaj probă practică Total punctaj Premii
1 Amaziliței Maria Medeea 125,5 p  105 p  230,5 p I
2 Nistor Andreea Ecaterina 107,4 p  120 p  227,4 p II
3 Cardașim Victor Florin 102 p  115 p 217 p  III
4 Dedu Alexandru 105,8 p  110 p 215,8 p III
5 Buliga Ioana 95,8 p  115 p 210,8 p III
6 Nicuta Matei 99,8 p  105 p 204,8 p III
7 Petre Matei 95 p  104 p 199 p mențiune
8 Covataru Cristina Maria 77 p  120 p 197 p mențiune
9 Cozma Andrei 105,9 p 90 p 195,9 p mențiune
10 Osieriu Victor Matei 71,5 p  120 p  191,5 p mențiune
11 Burlacianu Radu Matei 83 p  107,5 p  190,5 p  mențiune
12 Gugiuman Maria 90 p  97,5 p 187,5 p
13 Stanila Rares Constantin  90 p  94 p 184 p
14 Munteanu Adrian Constantin 77,9 p  105 p 182,9 p
15 Cojocaru Anais 49,5 p  117,5 p 167 p
16 Berghi Ilinca Sophia  66,8 p  85 p 151,8 p 
17 Butnariu Mario 56,9 p  85 p 141,9 p
18 Vîrlan Tudor -Daniel 58,3 p  50 p 108,3 p
19 Ciobanu Matei Constantin ABSENT
20 Hritcu Răzvan Gabriel ABSENT
21 Puiu Alexia Stefania ABSENT
22 Stanislav Codrin Nikolai ABSENT

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Concursul Varlaam Bucuria Cunoașterii – Barem Proba Practică, Ediția a VIII-a, 29 februarie

NR.

CRT

CRITERII PUNCTAJ MAXIM DETALIEREA PUNCTAJULUI
1 Mesajul este bine organizat, ușor de citit și prezentat într-un mod atractiv și în concordanță cu tema propusă 30 puncte Mesaj bine organizat (5 puncte)

Text ușor de citit (5 puncte)

Prezentare atractivă (10 puncte)

În concordanță cu tema propusă (10 puncte)

2. Estetică, ingeniozitate, creativitate 30 puncte Estetică (10 puncte)

Ingeniozitate, inventivitate, atât la sensul textului, cât și la formă (10 puncte)

Creativitate (10 puncte)

3. Gradul de colaborare în echipă 30 puncte Echipa nu are colaborare: 0 puncte.

Colaborare separata: 10 puncte.

Colaborare directivă: 15 puncte.

Colaborare directivă combinată cu cea constructivă:  20 puncte.

Colaborare constructivă şi eficientă: 30 puncte.

4. Mesajul în concordanță cu tema proiectului 30 puncte Fără mesaj – 0 puncte

Mesaj fără legătură cu tema propusă- 10 puncte

Mesaj lipsit de originalitate – 15 puncte

Mesaj original, sugestiv – 30 puncte

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Concursul Varlaam Bucuria cunoașterii – Subiect Proba Practică, Ediția a VIII-a, 29 februarie

Sarcină de lucru: Felicitare mărțișor cu mesaj

Realizaţi în echipă o felicitare cu un mărțișor atașat, care să conțină un mesaj pentru o persoană dragă.

                   

Pentru realizarea proiectului, folosiţi doar materialele primite!

Criterii de evaluare:

  1. Mesajul este bine organizat, ușor de citit, prezentat într-un mod atractiv și în concordanță cu tema propusă;
  2. Estetică, ingeniozitate, creativitate;
  3. Gradul de colaborare în echipă.

 

 

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Concursul Varlaam Bucuria Cunoașterii – Barem Proba Scrisă, Ediția a VIII-a, 29 februarie

I. LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ30 puncte

a) Identificarea corectă a sinonimelor: 2 puncte x 4 = 8 puncte

(exemplu: desăvârșită – totală, deplină; lăcașul – casa; înlătură – elimină; necăji – supăra)

b) Precizarea rolului copilului: 2 puncte

Motivarea răspunsului: 3 puncte

Încadrarea în limita minimă de spațiu: 1 punct

Redactare 4 puncte

– registrul de comunicare, stilul adecvate conținutului 1 punct                                                                                              

– respectarea regulilor de punctuație 1 punct; 0-2 greșeli: 1 punct; 3 sau mai multe greșeli: 0 puncte;

– respectarea regulilor de ortografie 1 punct; 0-2 greșeli: 1 punct; 3 sau mai multe greșeli: 0 puncte;

– așezare în pagină: 1 punct

Conținut: 8 puncte

–   Respectarea convențiilor textului narativ: 2 puncte

–   Indici spațio-temporali: 1 punct

–   Creativitate: 2 puncte

–   Realizarea unui text coerent: 1 punct

–   Utilizarea unui limbaj expresiv: 1 punct

–   Încadrarea în limita minimă de spațiu: 1 punct

Redactare 4 puncte

– registrul de comunicare, stilul adecvate conținutului 1 punct                                                                 

– respectarea regulilor de punctuație 1 punct; 0-2 greșeli: 1 punct; 3 sau mai multe greșeli: 0 puncte;

– respectarea regulilor de ortografie 1 punct; 0-2 greșeli: 1 punct; 3 sau mai multe greșeli: 0 puncte;

– așezare în pagină: 1 punct

 

II. COMUNICARE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ (5 x 4 puncte = 20 puncte)

  1. Ghicitoare: Pacea
  2. Completează următorul proverb: Credința
  3. Completează următorul citat: Iubirea
  4. Completează următorul proverb: Speranța

 

III. MATEMATICĂ (30 puncte)

  • reprezentare grafică 7 puncte
  • aflarea valorii perimetrului 4 puncte
  • aflarea lățimii 2 puncte
  • aflarea lungimii 2 puncte
  • reprezentare grafică 5 puncte
  • egalarea mărimilor 2 puncte
  • aflarea numărului scris pe fiecare lumânare 2 puncte x 4 = 8 puncte

IV. ISTORIE (10 puncte)

  1. Pacea în care trăiau dacii la începutul secolului II d. Hr. a fost întreruptă de două războaie cu romanii. Al doilea război daco-roman s-a încheiat în anul 106 . 2,5 puncte
  2. Poporul roman avea o religie politeistă. Asta înseamnă că ei credeau în mai mulți zei . 2,5 puncte
  3. Un împărat roman care și-a iubit statul și a luptat pentru extinderea lui a fost Traian/ Constantin cel Mare etc. . 2,5 puncte
  4. Dragoș, plin de curaj, a urmărit bourul dincolo de Carpați și a întemeiat statul medieval Moldova. 2,5 puncte

 

V. GEOGRAFIE (10 puncte)

  1. Pentru identificarea apelor curgătoare: pârâu, fluviu, râu; 3 x 1 punct = 3 puncte
  2. Pentru identificarea corectă a țării vecine cu România la Sud: Bulgaria; 2,50 puncte
  3. a. Pentru marcarea orașului pe hartă; 1 punct    b. Pentru numirea punctului cardinal: N-E; 1,50 puncte
  4. Pentru recunoașterea tipului de climă caracteristică a României: temperat-continentală; 2 puncte

 

VI. RELIGIE (10 puncte)

  1. a. Se acordă câte 0,50 puncte pentru fiecare cuvânt descoperit: 0,50 puncte x 5 = 2,50 puncte

b. Pentru încercuirea fiecărei calități: 0,50 puncte; 0,50 puncte x 3 = 1,50 puncte

c. Pentru fiecare propoziție cu sens: 1 punct; 1 punct x 3 = 3 puncte

2. Pentru fiecare afirmație se acordă 0,60 puncte; 0,60 puncte x 5 = 3 puncte

 

VII. LIMBA ENGLEZĂ (10 puncte)

  1. Read the text above and answer with YES or NO:

a. NO 1 punct

b. YES 1 punct

c. YES 1 punct

d. NO 1 punct

2. Read the text again and answer the questions:

a. … to love those who are nearest to them 1 punct

b. … why are you no burning? 1 punct

3. Fill in the blanks with the right word:

a. is talking 1 punct

b. any 1 punct

c. does 1 punct

d. hasn’t 1 punct

 

10 puncte din oficiu

Total: 130 de puncte

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Concursul Varlaam Bucuria Cunoașterii – Subiect Proba Scrisă, Ediția a VIII-a, 29 februarie

Citește cu atenție textul de mai jos și rezolvă cerințele:

Într-o cameră întunecată, în care era o liniște desăvârșită, ardeau patru lumânări.
Dacă omul ar fi fost atent, ar fi putut auzi conversația dintre acestea:

Eu sunt PACEA. La început, eu eram prezentă peste tot și totul era bine. Din păcate, lumea nu prea reușește să mă păstreze și simt cum urmează să mă sting (și lumânarea pâlpâi puțin și se stinse).

Văzând aceasta, cea de-a doua lumânare începu să vorbească:

Eu sunt CREDINȚA și lăcașul meu era în sufletul oamenilor. Din păcate, tot mai mulți oameni consideră că nu le sunt utilă și am ajuns ca abia să mai pâlpâi. Cred că nu mai are rost să continui să ard (se simți ca un vânticel și lumânarea se stinse).

Văzând acestea, cea de-a treia lumânare a decis și ea să vorbească cu tristețe în glas:

Eu sunt IUBIREA și nu mai am nici eu putere. Oamenii uită tot mai des de mine și mă înlătură din viața lor deși înainte aveam un loc rezervat în inimile lor. În ziua de astăzi omul uită să iubească până și pe cei mai apropiați lor (și lumânarea se stinse).

Se auziră niște pași, iar în încăperea și mai întunecată apăru un copiluț.

Ce s-a întâmplat? Trebuia să ardeți tot timpul, până la capăt, nu să vă stingeți atât de repede.

Copiluțul se întristă și începu să plângă.

Auzind plânsul copiluțului, a patra lumânare spuse:

Nu te necăji, atâta timp cât eu încă ard o să putem să aprindem și celelalte lumânări, pentru că eu sunt SPERANȚA.

Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins pe toate celelalte.

Autor necunoscut

 

I. LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ  30 de puncte

a. Propune câte un cuvânt cu înțeles asemănător (sinonim) pentru termenii subliniați în textul de mai sus:

desăvârșită =

lăcașul =

înlătură =

necăji =

b. Care crezi că este rolul copilului în textul dat? Motivează-ți răspunsul în 5-7 rânduri.

c. Scrie un text narativ de 10-15 rânduri în care să-ți imaginezi o continuare a textului dat.

 

II. COMUNICARE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ  20 de puncte

1. Găseşte răspunsul corect pentru următoarea ghicitoare:

N-are chip și nici făptură,

Unde-i ea nu este ură,

E scumpă și atât de dragă, c-o iubește lumea-ntreagă.

a.   Tristeţea b.   Pacea c.    Surpriza d.   Siguranţa

2. Completează următorul proverb:

______________ înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara.

a.  Furia b.  Plictiseala c.   Înțelepciunea d.  Credința

3. Completează următorul citat:

„Nu putem face lucruri mari pe acest pământ. Putem face numai lucruri mici, cu multă___________”.

(Maica Tereza)

a.   Lumină b.   Tristețe c.    Iubire d.   Uimire

4. Completează următorul proverb:

______________ e cea din urmă scânteie care se stinge în orice inimă.

a.     Speranța b.     Nesiguranța c.      Toleranța d.     Agresivitatea

 

III. MATEMATICĂ  30 de puncte

Rezolvă cele două probleme:

  1. Camera în care ardeau cele 4 lumânări are formă dreptunghiulară. Lungimea camerei este de trei ori mai mare decât lățimea. Perimetrul camerei este cuprins între 150 metri și 155 metri și este un număr natural par. Determinați lățimea și lungimea.

Poți rezolva problema prin metoda aritmetică sau prin metoda algebrică.

  1. Omul a observat că pe fiecare lumânare este scris ceva. Pe prima lumânare este notat a, pe a doua 2a+7, pe a treia dublul primelor două, iar pe a patra triplul lui a. Știind că toate relațiile însumate dau 201, află care este numărul scris pe fiecare lumânare.

Poți rezolva problema prin metoda grafică sau prin metoda algebrică

 

IV. ISTORIE 10 puncte

Completează răspunsul corect:

  1. Pacea în care trăiau dacii la începutul secolului II d. Hr. a fost întreruptă de două războaie cu romanii. Al doilea război daco-roman s-a încheiat în anul …………….. .
  2. Poporul roman avea o religie politeistă. Asta înseamnă că ei credeau în mai mulți ………………….. .
  3. Un împărat roman care și-a iubit statul și a luptat pentru extinderea lui a fost …………………………. .
  4. Dragoș, plin de curaj a urmărit bourul dincolo de Carpați și a întemeiat statul medieval …………….

 

V. GEOGRAFIE 10 puncte

 Avem o țară frumoasă!

  1. Alege apele curgătoare din lista de mai jos:

a. pârâu b. baltă c. fluviu          d. lac               e. râu;             f. mlaștină.

  1. România se învecinează în SUD cu țara numită:……………………. .
  2. Marchează pe hartă orașul în care locuiești și notează punctul intercardinal.

Punctul intercardinal:_______________________________

4. Alege tipul de climă caracteristică României :

a. ecuatorială b. tropicală c. temperat-continentală                     d. polară.

 

VI. RELIGIE 10 puncte

  1. Se dau următoarele combinații de litere:

rrătobdă,            bitonevoir,          cuciviinos, stgoei,        nominsci

a. Ordonează literele pentru a descoperi cuvintele:

______________, _____________, ______________, __________________, ________________

b. Încercuiește acele cuvinte care reprezintă calitățile unui creștin.

c. Alcătuiește câte un enunț cu fiecare dintre cuvintele încercuite.

  1. Stabilește dacă următoarele afirmații sunt adevărate sau false încercuind A sau F:

a. Un om credincios miluiește pe cei săraci. A / F

b. Credința, nădejdea (speranța) și iubirea nu sunt virtuți/calități creștine. A / F

c. Credința în Dumnezeu presupune să-L iubești din toată ființa ta. A / F

d. Dumnezeu ne învață să iubim doar pe cei apropiați nouă. A / F

e. Credința presupune săvârșirea faptelor bune. A / F

 

VII. LIMBA ENGLEZĂ   10 puncte 

The Four Candles

The Four Candles burned slowly.

The first candle said, “I Am Peace, but these days, nobody wants to keep me lit.” Then Peace’s flame slowly diminished and went out completely.

The second candle said, “I Am Faith, but these days, people believe they no longer need me.” Then Faith’s flame slowly diminished and went out completely.

Sadly, the third candle spoke, “I Am Love and I haven’t the strength to stay lit any longer. People put me aside and don’t understand my importance. Sometimes they even forget to love those who are nearest to them.” And waiting no longer, Love went out completely.

A child entered the room and saw the three candles no longer burning. The child asked softly, “Why are you not burning? You are supposed to stay lit forever and ever”

Then the Fourth Candle spoke gently to the little boy, “Don’t be afraid, for I Am Hope, and while I still burn, we can re-light the other candles.” With shining eyes, the child took the Candle of Hope and lit the other three candles.

And so we never let the Flame of Hope go out. With Hope in our lives, Peace, Faith and Love may shine brightly once again.

Author Unknown

  1. Read the text above and answer with YES or NO:

a. The second candle’s name was Peace._________

b. The third candle is sad._________

c. All of the four candles can speak.________

d. The candle named Hope told the child to be afraid.______

  1. Read the text again and answer the questions:

a. What do people sometimes forget?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

b. What did the child ask softly?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

  1. Fill in the blanks with the right word:

a. The boy………….. to the candles now.

talks                    is talking                    talk

 b. There aren’t ………….. candles in the room at the moment:

any                       some               a few

 c. …………. the boy speak to the candles?

Do            Does                Is

 d. The candle of love …………………….. got any light left.

haven’t                hasn’t             haved

 

  • Totalul este de 130 de puncte din care 10 puncte sunt din oficiu.
  • Toate subiectele sunt obligatorii.
  • Timpul efectiv de lucru este de 90 de minute.

 

 

Noutăți

Înapoi la toate articolele

Agenda Concursului Varlaam – „Bucuria cunoașterii”! Ediția a VIII-a

8:45 – 9:00

Primirea familiilor

Sala Multimedia, etajul 2

9:00 – 9:30 

Activitate de intercunoaștere: mesaj de bun venit & Ice Breaker & mesaje cadou

Sala Multimedia, etajul 2

9:30 – 11:00 

PROBA SCRISĂ – Test individual

Sala Multimedia, etajul 2

*9:30 – 11:00

În acest interval, părinții pot aștepta în Cafeteria și în parcul școlii.

11:00 – 11:50 

Pauza de masă pentru copii

Cafeteria, parter

12:00 – 12:50

PROBA PRACTICĂ în familie

18:00

Se comunică pe site punctajul fiecărui participant

PREMIEREA: luni, 2 martie, ora 16:00

Contact

Scrie-ne un mesaj