1 Iulie 2015

Cea de-a IX-a ediţie a Conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte“ a avut-o ca invitat şi pe Alina Stoica, un nutriţionist cu har, care a promis că va reveni oricând la Iaşi. Întâlnirii cu publicul numeros sosit în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ i-au urmat două ateliere la care au participat ieşeni dornici să afle detalii despre cum pot avea o alimentaţie corectă şi o întâlnire cu micuţii de la Grădiniţa „Buna Vestire“, pe care i-a învăţat cum să-şi prepare dulciuri sănătoase. La final, am discutat cu Alina Stoica despre experienţa avută în Capitala Moldovei.

24 Iunie 2015

Vino în echipa educațională a Grădiniței Buna Vestire!

23 Iunie 2015

Din această săptămână, Iaşul are câteva construcţii noi. Cochete, colorate, ele sunt reunite într-un complex plin de verdeaţă şi de culoare construit de copiii de la Şcoala „Varlaam Mitropolitul”. Au muncit un an întreg la machete, dar a meritat – au primit diplome şi felicitări şi ei, şi cei care i-au îndrumat. 

22 Iunie 2015

Acestea au fost gândurile cu care s-a încheiat serbarea celei de-a doua promoţii a Şcolii Primare “Varlaam Mitropolitul”, un moment de suflet foarte bine pus la punct de către cei mici. Da-da, ei au fost şi actori, şi scenografi, şi regizori, alături de doamna învăţătoare, Irina Bazon şi de teacher Loredana Cuzmici. 

12 Iunie 2015

«Mergi pe drumul care l-ai ales şi dacă acest drum nu are un capăt, fii sigur ca Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti cutezanţa». Acest text l-am citit cu mulţi ani în urmă pe o felicitare şi l-am păstrat în inima până astăzi când am întrezărit o luminiţă de la capătul tunelului”. Aşa a început discuţia cu Ştefan Constantin Prăjină, unul dintre voluntarii care activează la Şcoala „Varlaam Mitropolitul”. Timp de aproape doi ani, el a fost supraveghetor. Mai întâi la clasele a III-a şi a IV-a (în anul şcolar 2013-2014), iar acum la clasa întâi.

20 Mai 2015

Concursul „Varlaam. Bucuria Cunoaşterii”, ajuns la cea de-a treia ediţie, a adunat 29 de concurenţi entuziaşti alături de familiile lor. Evenimentul, unic prin implicarea directă a părinţilor, se bazează pe cooperarea adult-copil şi urmăreşte stimularea creativităţii şi inteligenţei cognitive - multidisciplinare, dar are în vizor dezvoltarea celorlalte laturi ale inteligenţei (emoţională şi spirituală).

12 Mai 2015

„Concursul Varlaam.Bucuria Cunoaşterii”, unic prin implicarea directă a părinţilor, se bazează pe cooperarea adult-copil şi urmăreşte stimularea creativităţii şi inteligenţei cognitive - multidisciplinare, dar are în vizor dezvoltarea celorlalte laturi ale inteligenţei (emoţională şi spirituală).

11 Mai 2015

Problemele de alimentaţie apar încă din timpul sarcinii, iar sfatul pentru viitoarele mămici a fost să fie atente la ce şi cum mănâncă dacă vor să aibă copii sănătoşi. Obiceiurile alimentare se formează în familie şi împreună învăţăm. Este responsabilitatea noastră, ca părinţi, pentru cei mici. „Copiii sănătoşi au chipuri lumioase. Cei apatici, trişti, încercănaţi au şi probleme în alimentaţie”, a atras atenţia Alinca Stoica, de la care am aflat şi secretul unei hrane sănătoare – simplitatea.

6 Mai 2015

Înţelegere, răbdare şi iubire, acestea sunt câteva dintre ingredientele reţetei pentru un copil fericit şi care va avea rezultate frumoase atât în timpul şcolii, cât şi în viaţa adultă. Aşa s-ar putea rezuma conferinţa derulată în Aula Magna a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” de către biofizicianul Virgiliu Gheorghe, unul dintre invitaţii celei de-a IX-a ediţii a Conferinţei „Ai copil. Învaţă să fii părinte”, care a început luni, 4 mai.

29 Aprilie 2015

Atenţia se poate educa, desigur, prin activitate, prin trezirea interesului, prin muncă susţinută, aş putea spune că, la modul general, prin favorizarea dezvoltării cortexului prefrontal. Desigur, trebuie eliminaţi factorii perturbatori care pot submina dezvoltarea atenţiei, foarte prezenţi astăzi în viaţa copiilor noştri.

Pagini

DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro