Fă cunoștință cu profesorii Varlaam | Daniel Ștefancu

Gimnaziu

Fă cunoștință cu profesorii Varlaam | Daniel Ștefancu

Luni, 8 August 2016

 

Copiilor noștri nu prea le plac zilele ploioase și să nu vă gândiți că picăturile jucăușe ori norii care desenează forme hazlii ar fi de vină, ci doar simplul fapt că îi împiedică să fie împreună pe terenul de sport. În școala noastră încurajăm abilitățile sportive, punem mare accent pe inteligența kinestezică și suntem alături de fiecare elev care are rezultate foarte bune inclusiv la concursurile extrașcolare. Copiilor noștri le place mișcarea, le plac jocurile și de curând merg cu plăcere și la cele două cluburi sportive deschise în școală. Am discutat despre toate aceste lucruri cu profesorul de Educație Fizică și Sport, Daniel Ștefancu.

- Meseria dumneavoastră mă duce cu gândul la un anumit grad de libertate. Să fii mereu pe teren, în aer liber, să participi la competiții, să-i ajuți pe copii să se descopere poate fi un lucru foarte frumos. Cum v-ați ales meseria?

- În copilărie eram pasionat de mișcare, am fost practicant de sport de performanță și mi-am dorit să fiu antrenor sportiv ori profesor de sport.  Am jucat fotbal mulți ani, mai mult în echipe locale, inclusiv la Poli Iași. Mi-a plăcut!

- Toți băieții sunt pasionați de fotbal. Aveați în vestiar un tricou cu număr câștigător?

 - Eu joc de când sunt copil. Pe vremea noastră sporturile aveau o răspândire mult mai largă, poate și pentru că nu erau prea multe opțiuni de petrecere a timpului liber.  Eu am învățat la Liceul “ Mihai Eminescu” din Iași, care avea și profil sportiv pe vremea aceea.  Am absolvit în 1991, am fost chiar ultima promoție cu profil sportiv, apoi am plecat  în armată, la cerere. Am fost soldat un an de zile, apoi am dat admitere la facultate.

- Simt un aer de mister în această poveste. De ce ați dorit să slujiți mai întâi în armată, apoi să fiți student?

- Eiii, e legat de fotbal. Pe vremea aia jucam la Vaslui și aveau o echipă bună.  Credeam că dacă merg în armată poate îmi va fi mai ușor, voi fi mai liber, dar nu a fost chiar așa. Am făcut armata la Pompieri și nu a fost deloc ușor. Cred că este cea mai grea armată. Am participat la 40 de intervenții.  Pe vremea aceea nu erau sergenți angajați și militarii în termen participau la intervenții.

- Ați simțit bătăile focului în față? Cum a fost?

- În acele momente ai o doză mai mare de adrenalină, nu te mai gândești decât cum să ajuți. La tine mai puțin. Eram tineri, așteptam să mergem la intervenții, ne bucuram când eram solicitați.

-A urmat Facultatea de Sport.

- Da, apoi am absolvit și am obținut un post încă din primul an la Școala Specială “Constantin Păunescu”. Lucrăm alături de copiii cu deficiențe, iar sportul îi ajută foarte bine. Am avut rezultate bune la cei cu autism, acum lucrăm cu cei cu sindrom Down. Lucrez două ore pe săptămână doar cu ei.  Este un proiect interesant. Avem și competiții, și întreceri.

- Cum ați ales Școala “Varlaam Mitropolitul”?

- Am fost recomandat de o colegă,  am susținut un interviu și am fost acceptat. Mă bucur că fac parte din echipă. Sunt condiții foarte bune, colegii sunt minunați, iar de copii, ce pot să mai spun?

-  Cum privesc copiii sportul?

- Eu mă bucur că am reușit să-i atrag către mișcare. Am  înființat două cluburi, la solicitarea părinților, unul de baschet și altul de tenis de câmp. Lucrăm pe terenul școlii, joia și vinerea. Îmi pare rău că încă nu am reușit să ne implicăm în mai multe competiții, dar ne propunem, avem deja în minte acest lucru.  Vrem să facem fotbal și baschet.

- Ați spus că înainte sporturile aveau o mai mare răspândire. Ce s-a întâplat între timp?

- Știe toată lumea că acum există și alte atracții pentru copii, internetul și multe lucruri din lumea virtuală. Asta îî îndepărtează de mișcare. Ei stau tot mai mult în fața calculatorului. Se tot vorbește despre asta, dar nu se iau măsuri la nivel național. Acolo ar trebui umblat, în legislație, la curriculă. S-a mai încercat ceva cu sportul în cartiere, dar nu se vede nicio schimbare. Ar trebui înființate baze sportive în fiecare cartier, cu gratuități pentru copii ca să poată practica un sport, să iasă în aer liber. Nici ei nu au unde merge și atunci tentația este mare dinspre calculator, televizor.

- Pe vremea adolescenței dvs erau astfel de structuri.

- Da, și era bine, participam la jocuri de dimineața până seara

- Ce urmări are lipsa de mișcare?

- În primul rând legate de sănătate, apoi sunt copii care la clasa a VIII-a nu au deprinderile de bază.

- Care ar fi acestea? Sunt importante?

- Cum să nu? Ne ajută în viața de zi cu zi, începând de la săritură, alergare, mers corect, atitudine, ținută. Sportul ne ajută în dezvoltarea fizică armonioasă, aici este principalul beneficiu. Una este să faci mișcare zi de zi, să înveți exerciții de respirație corectă, să te dezvolți  cum trebuie și alta este să constați că nu poți să alergi o tură de teren sau după tramvai (râde). Mă refer la dezvoltarea armonioasă a copiilor. S-a făcut un studiu în urmă cu câțiva ani prin facultățile de sport, măsurători antropometrice, teste. Concluziile au fost șocante – peste 25 la sută erau copii care aveau deficiențe începând de la ținută – scolioze, lordoze, cifoze, picior plat. Noi, care lucrăm în învățământ, observăm foarte multe deficiențe la copii. Sunt atitudini care, nelucrate la timp și necorectate, duc la afecțiuni. Scolioza, spre exemplu, după 18 ani lasă urmări grave dacă nu se face intervenție prin sport, prin mișcare.

- Ce vă propuneți?

- Să facem cât mai multe lucruri împreună, să-i atragem pe copii către sport și să-i ajutăm să-și formeze deprinderi cât mai sănătoase.

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 scoalavarlaam.ro